Digital Romania oferă soluții software pentru pasionații de digitalizare.

SoftOne România înregistrează o creștere de 60% a cifrei de afaceri în anul 2023

Deschiderea unui nou punct de lucru în Brașov a contribuit la extinderea ecosistemului SoftOne cu peste opt parteneri noi
SoftOne România înregistrează o creștere de 60% a cifrei de afaceri în anul 2023

SoftOne România, parte a grupului elen SOFTONE Group, anunță o creștere de 60% a cifrei de afaceri în anul 2023. Această creștere a fost susținută de achiziția partenerului QBS Retail & Logistics și deschiderea unui nou punct de lucru în Brașov.

Achiziția strategică a QBS Retail & Logistics a adus o dezvoltare substanțială a echipei, dublând numărul de angajați la peste 40 și consolidând relațiile cu clienții din regiunea Transilvaniei. În plus, a permis identificarea unor noi oportunități de vânzare, extinzând baza de clienți la peste 700 de companii.

Pe lângă aceasta, deschiderea unui nou punct de lucru în Brașov a contribuit la extinderea ecosistemului SoftOne cu peste opt parteneri noi și la atragerea a peste 100 de clienți noi.

Pentru anul 2024, SoftOne România își propune o creștere suplimentară a cifrei de afaceri cu 50%, o majorare a numărului de angajați cu 30% și un avans de peste 25% în numărul de noi parteneri. 

„Suntem încrezători că 2024 va fi cu siguranță un an și mai bun decât 2023. Rezultatele favorabile obținute anul trecut ne ambiționează în atingerea obiectivelor din 2024. Țintim așadar către o creștere organică de 50% a cifrei de afaceri și a profitabilității, susținută de o majorare cu 30% a numărului de angajați. În același timp, avem planuri mari de dezvoltare și prin proiecte de M&A, România fiind una dintre cele mai importante piețe internaționale pentru Grupul SOFTONE. Deoarece vrem să fructificăm la maximum potențialul pieței, ne concentrăm eforturile către o extindere rapidă, efectuată prin achiziții la nivel național, în paralel cu cea organică”, a declarat Alexandra Lucescu, General Manager în cadrul SoftOne România.

Sursa
https://www.forbes.ro/softone-romania-inregistreaza-o-crestere-de-60-a-cifrei-de-afaceri-in-anul-2023-386531?fbclid=IwZXh0bgNhZW0BMQABHbMv6LO8NXWq_cEhqiqn67vRbyufB-LqJgzzfP-ZiFuo8FQRBaglG_-JHA_aem_ATJucPScCG2uCtU3jbz4Dmvi7ADGYH44dvnRM8M4VcuwGnDTLXs2yKNwK1cV2Qd8ce0

73 persoane au citit acest articol.

Horia Nes

Numele meu este Horia Neș sunt pasionat de digitalizare,  citesc constant despre proiecte noi si ofer consultanță pe partea de vânzari de solutii software.

0 Commentarii

Lasă un comentariu

Urmărește-ne

Digital Romania - Solutii software pentru pasionatii de digitalizare