Digital Romania oferă soluții software pentru pasionații de digitalizare.

Noi rezultate în Programul Digitalizarea IMM: Descarcă prima listă de proiecte respinse și a patra listă de proiecte aprobate la finanțările PNRR de maximum 100000 EUR

La un an de la finalizarea înscrierilor online, apar noi rezultate la Programul pentru Digitalizarea IMM-urilor
Noi rezultate în Programul Digitalizarea IMM: Descarcă prima listă de proiecte respinse și a patra listă de proiecte aprobate la finanțările PNRR de maximum 100000 EUR


La un an de la finalizarea înscrierilor online, apar noi rezultate la Programul pentru Digitalizarea IMM-urilor: vineri, 28 iunie 2024,   Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat prima listă intermediară cu proiecte respinse, precum și lista nr. 4 cu proiecte admise la finanțările de câte 20.000-100.000 EUR, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

Lista intermediară nr. 1 a proiectelor respinse cuprinde 186 de firme solicitante în cadrul apelului de proiecte „Digitalizarea IMM-urilor Grant de până la 100.000 Euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”.

Lista intermediară numărul 4 a proiectelor admise la finanțare cuprinde 1163 de beneficiari eligibili. Aceste proiecte, au obținut în urma evaluării tehnice și financiare (ETF), între 100 și 82 de puncte. Cele 1163 de proiecte din lista 4 totalizează fonduri nerambursabile de 227,62 milioane de lei (46.275.513 EUR), cu o media de 195.700 de lei (39.789 EUR) pe proiect, la cursul de schimb folosit în program (4,9189 lei/1 euro). 

În perioada următoare, atât deciziile de acceptare la finanțare cât și deciziile de respingere vor fi transmise solicitanților prin platforma proiecte.pnrr.gov.ro.

Iată cele 4 liste intermediare cu proiecte admise la finanțare în schema PNRR de Digitalizare IMM: 

  1. Accesează AICI Lista nr. 1 cu rezultate.
  2. Accesează AICI Lista nr. 2 cu rezultate.
  3. Accesează AICI Lista nr. 3 cu rezultate.
  4. Accesează AICI Lista nr 4 cu rezultate 

Cele 4 liste de proiecte aprobate până acum totalizează 3.683 de firme, cu o valoare totală a ajutoarelor PNRR atribuite de 136.890.449 EUR. 

 În total, IMM-urile au depus 7.188 de cereri de finanțare în programul național de digitalizare prin PNRR, toate fiind evaluate tehnic și financiar (ETF). Proiectele au fost depuse în perioada 15 februarie- 30 iunie 2023. La un an de la finalizarea sesiunii de depunere a proiectelor, MIPE a terminat de verificat (inclusiv pentru conformitate administrativă și eligibilitate - CAE) 3.869 de proiecte depuse, din care 3.683 au fost admise, iar 186 respinse.

MIPE și-a propus să semneze un număr estimat de 5.384 contracte de finanțare cu beneficiarii, în limita bugetului total disponibil, de  347,5 milioane euro, echivalentul în lei. 

MIPE invocă „numărul mare de cereri de finanțare de evaluat și respectiv, de contractat”

O serie de antreprenori și consultanți s-au plâns StartupCafe.ro de ritmul greoi al evaluării proiectelor, în condițiile în care prin program se finanțează tehnologii digitale, de care firmele au nevoie urgent, iar altfel sunt nevoite să și le finanțeze din resurse proprii. 

Acum, la un an de la finalizarea sesiunii de înscrieri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene se scuză, „având în vedere numărul mare de cereri de finanțare de evaluat și respectiv, de contractat”. 

„(...) Ne dorim să avem o colaborare fructuoasă cu solicitanții finanțărilor pentru rezolvarea cât mai rapidă a solicitărilor de clarificare și de transmitere de documente. Totodată, vă asigurăm că echipa MIPE depune eforturi deosebite pentru a finaliza evaluarea CAE a tuturor cererilor de finanțare, concomitent cu gestionarea etapei de contractare pentru proiectele admise la finanțare” - mai spune MIPE, într-un comunicat. 

În listele care vor fi publicate în viitor vor putea include și alte proiecte cu punctaj între 100 și 82 puncte, care la acest moment se află în diverse faze ale procesului de verificare a conformității administrative și a eligibilității, respectiv de clarificări.

Comunicarea cu solicitanții de finanțare, inclusiv notificări asupra rezultatului verificării, se realizează exclusiv prin platforma dedicată proiectelor de investiții finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență: https://proiecte.pnrr.gov.ro. Numai la finalul procesului de evaluare, o cerere de finanțare este considerată admisă sau respinsă la finanțare, iar solicitantul este înștiințat în acest sens.

Toate proiectele pentru care s-au emis decizii de acceptare la finanțare vor intra în etapa de contractare. Solicitanții vor fi înștiințați cu privire la documentele necesare încheierii contractului de finanțare, cu indicarea termenului de transmitere a acestora, conform prevederilor ghidului specific.

Sursa: https://www.startupcafe.ro/fonduri-europene/noi-rezultate-program-digitaliarea-imm-descarca-prima-lista-proiecte-respinse

45 persoane au citit acest articol.

Horia Nes

Numele meu este Horia Neș sunt pasionat de digitalizare,  citesc constant despre proiecte noi si ofer consultanță pe partea de vânzari de solutii software.

0 Commentarii

Lasă un comentariu

Urmărește-ne

Digital Romania - Solutii software pentru pasionatii de digitalizare